Curs Valutar

Curs Valutar

Finance
0.0
766 ダウンロード
"The official exchange rates published by the National Bank of Romania."

このアプリについて

Obiectivul principal al acestei aplicații este prezentarea cursurilor valutare publicate de Banca Națională a României (sursa este prin urmare website-ul www.bnr.ro) într-o manieră simplă, accesibilă tuturor celor interesați. Ca program utilitar pentru sistemele Android (orientare portret, necesită Android 6 sau o versiune mai nouă), Curs Valutar rulează pe tabletele și telefoanele inteligente ce sunt conectate la Internet, indiferent de tipul conexiunii acestora. Banca Națională a României este o instituţie publică independentă, cu sediul central în municipiul Bucureşti. Aceasta are ca scop principal, conform Statutului, asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. Moneda naţională a României este leul, iar subdiviziunea acestuia este banul.

La pornire, programul afișează cursurile actuale de schimb în lei pentru un număr de 32 de valute importante, inclusiv cotația curentă pentru gramul de aur și DST. Pentru un acces ușor la toate aceste rate de schimb, fiecare linie din tabelul cu monede naționale conține, alături de codul ISO și de denumirea monedei respective, și steagul acelei țări.

Sunt disponibile trei comenzi simple pentru fiecare monedă:
- Double tap: aducerea monedei respective la începutul tabelului (noua ordine va fi memorată)
- Long tap: deschiderea unui convertor valutar pentru moneda respectivă
- Zoom out: afișarea grafică a evoluției cursului pentru ultimele 10 zile

Caracteristici

-- afișare instantanee a cursurilor valutare
-- comenzi simple și intuitive
-- fără reclame excesive
-- fundal de culoare închisă
-- fără permisiuni speciale
-- cifre de dimensiune mare, ușor de citit

アプリ情報

バージョン
更新日
N/A
サイズ
Android要件
パッケージID
com.microsys.CursValutar
インストール数
766
カテゴリ
Finance

アプリの権限

  • Other
    • view network connections
    • full network access
    • Google Play license check

評価とレビュー

0.0
総評価数
5
4
3
2
1
A
Alecsandru C. Duma
Jan 24, 2021

Are cursul actualizat Nu are optiune de eliminat reclamele (contra cost) Nu are widget

O
Ovidiu Nistor
Aug 05, 2020

Foarte bun îl folosesc in fiecare zi, recomand!